top of page
Search

CFB la Romanian Design Week: Arta întâlnește tehnologia, brandurile și publicul larg

Cultura se mișcă, se adaptează și caută noi forme de expresie, iar dialogul dintre artiști, profesioniștii din sectorul cultural și mediul de business devine mai necesar ca niciodată. La cea de-a doua întâlnire a comunității Cultura Face Bine, găzduită de Romanian Design Week, am continuat conversația despre cum putem construi punți sustenabile între cultură, inovație și public.


Evenimentul a avut loc la Nod Makerspace în București și i-a adus în fața comunității pe Andrew Melchior, Sorina Topceanu și Anca-Ioana Ghiorghiu, trei profesioniști care activează la intersecția dintre artă, tehnologie, spațiu public și business.


Artiștii ca pionieri ai inovației


🎧 Andrew Melchior – artist, producător și Chief Technical Officer al trupei Massive Attack – a deschis seara cu o perspectivă valoroasă asupra modului în care tehnologia schimbă felul în care se produce și se trăiește arta. De la colaborările cu David Bowie, primul artist care și-a lansat muzica în format MP3, la proiecte inovatoare cu Björk, care a creat un album în realitate virtuală, Andrew a subliniat rolul vital al coerenței între mesajul artistic și identitatea brandului în orice parteneriat reușit.


Arta în afara zidurilor


🖼️ Anca-Ioana Ghiorghiu, Group PR & Events Manager la NEPI Rockcastle, a vorbit despre cum poate fi adusă arta mai aproape de oameni – literalmente. Prin intervenții artistice în spații comerciale, în afara muzeelor și galeriilor, publicul larg descoperă natural legătura cu cultura și ajunge să o caute și în forme mai clasice.


Tehnologia care democratizează cultura


🌌 Sorina Topceanu, co-fondatoare a centrului MINA – Museum of Immersive New Art –, a prezentat modul în care tehnologia poate deschide porțile culturii către sute de mii de vizitatori anual. Prin experiențe imersive, interactive și multisenzoriale, MINA creează contexte noi de interacțiune cu arta pentru publicuri diverse, inclusiv pentru cei care nu frecventează de obicei spațiile culturale tradiționale.


După primele două evenimente Cultura Face Bine, comunitatea noastră a adunat deja susținerea mai multor companii: Banca Transilvania, Komiti Media, Arobs, DeLonghi și PPC. Cu sprijinul lor și al altora care ni se vor alătura în perioada următoare, pregătim noi evenimente CFB, o campanie de advocacy pentru cultură și un fond național Cultura Face Bine, din care să oferim granturi pentru artiști și organizații din toată țara.






Cultura Face Bine este o comunitate de oameni de cultură și de business care se întâlnesc periodic pentru a se cunoaște, a învăța unii de la alții și a colabora. Dacă vrei să iei parte la următoarea întâlnire, care va avea loc în cadrul TIFF, abonează-te la newsletter și solicită o invitație aici pe site.

 
 
bottom of page